First Romanian Darkfest: Bio trupe

January 22, 2009 in Darkwave.ro I

Bio DoD

Diary of Dreams este o legendă vie pentru fanii stilului darkwave, formaţia fiind prezentă de mai bine de 15 ani pe piaţa muzicală. Barometrul muzicii cu adevărat ascultate, site-ul last.fm, îi listează pe Diary of Dreams cu peste 3 milioane de audiţii din partea a peste 50.000 fani, performanţă la care trupe asemănătoare, precum H.I.M. sau The Rasmus, cu care au fost uneori comparaţi, pot doar visa. Adrian Hates este creierul din spatele acestui proiect. Pentru a demonstra fara tagadă întregii lumi că el crede cu înverşunare în poezia din propriile “vise”, iar “visurile” sale pot fi împlinite numai prin eforturi constante şi muncă, Adrian produce aproape în întregime albumele Diary of Dreams, scrie toată muzica şi versurile, a creat un label propriu – Accession, dar şi o linie vestimentară. El a pus bazele acestui proiect compunând “Tagebuch der Träume”. Titlul acestei piese, manifest al crezului său artistic, a fost punctul de plecare pentru ceea ce, nu mult mai târziu, avea să devină “instrumentul” prin care Adrian îşi poate exprima trăirile artistice: Diary of Dreams. Aşa că nu a stat mult pe gânduri, a tradus numele în engleză şi a hotărât să lanseze o trupă cu acest nume.

În ceea ce priveşte componenţa, se poate vorbi de o formaţie doar în momentul în care Diary of Dreams urcă pe scenă în faţa publicului. Concertul de la Bucureşti îi va reuni pe Diary of Dreams în următoarea formulă: Adrian Hates, Gaun: A, D.N.S., Taste şi Torben Wendt. Proiectul Diary of Dreams a fost o adevărată uşă rabatantă pentru nenumăraţi artişti, fapt care a permis evitarea unui stil monoton, a unor tonalităţi repetate şi remixate în propriile melodii, aşa cum nu rar se întâmplă în cazul muzicii electronice. Discografia Diary of Dreams este una impresionantă. “Cholymelan” (albumul de debut) a apărut în 1994, fiind urmat de “End of Flowers” (1996), “Bird without wings” (1997), “Psychoma” (1998), “Moments of Bloom” (1999), “One of 18 Angels” (2000), “Freak Perfume” (2002), “Nigredo” (2004), “aLive” (2005) şi “Nekrolog 43” (2007). Cel din urmă este mult mai variat ca stil, prelucrările sale electronice apropiindu-se de expresionismul german de la care Adrian Hates a preluat filozofia “frumuseţii din urâţenie”. Pentru 2009 este anunţat un nou album, însă detaliile vor fi oferite la momentul potrivit. Ce aşteptăm de la concertul Diary of Dreams? Evident, aşteptăm melodiile lor care ne fac pielea de gaină: “And silence still remains”, “Butterfly: dance!”, “The Curse”, “Painkiller”, “The Plague”, “Traumtänzer”, “She and her darkness”…

Dar aşteptăm şi: un show gotic de excepţie, cu siluete cu glugă învăluite în fum şi lumini difuze, cu artişti care incantează versuri amintind de Poe şi Elliot, cu sunete electronice dinamice care alternează între măreţie şi melancolie în cel mai natural mod cu putinţă, cu chitări triste sau pline de energie scoase în evidenţă de secţiuni ritmate à la Depeche, toate dominate de incredibila voce a lui Adrian Hates, gravă, caldă şi puternică. Frumuseţea tristă a versurilor izvorâte parcă dintr-un vis pe care ne-am dori cu toţii să îl trăim cândva, frumuseţea fizică şi impozanţa lui Adrian Hates, prezenţa sa inconfundabilă şi empatia pe care o produce în timpul apariţiilor live, recomandă acest concert ca pe un eveniment muzical pe care nu aveţi voie să-l rataţi în 2009.

sursa: Viva Music

Bio Das Ich

A treia trupă confirmată pentru First Romanian Darkfest, Das Ich, nu este la prima vizită în România. Bruno Kramm şi Stefan Ackermann au susţinut un spectacol fulminant în 2003 la festivalul Rock la Mureş. Formaţia germană se pregăteşte în prezent pentru sărbătorirea celor 20 de ani de activitate muzicală, ani care au însemnat în primul rând cele 17 albume pe care le-au lansat şi coloana sonoră pentru filmul lui Helmut Hässler, ‘Das Ewige Licht’ (‘Lumina eternă’), dar şi crearea unei mişcări internaţionale legate de imagistica puternic colorată a celor de la Das Ich, mişcare care are propriul myspace, şi care încearcă să realizeze un documentar care să implice toate mişcările gotice din lume. Stefan Ackermann de la Das Ich spune că este foarte interesat de includerea în acest documentar a celor mai inedite comunităţi gotice, inclusiv a celor din ţările musulmane!

Stefan Ackermann declară că inspiraţia pentru costumaţia sa de scenă a fost celebrul film ‘Das Cabinet des Dr. Caligari‘ din 1920, iar că influenţele cele mai puternice în scrierea versurilor Das Ich sunt poezia lui Georg Trakl şi Baudelaire. Acestea se împletesc cu o teologie aparte, un fel de potpourri de credinţe pozitiviste şi progresive, şi cu o credinţă infailibilă în bunătatea oamenilor, dar şi în corupţia lumii în care trăim şi repetabilitatea marilor accidente care au transformat ideea de paradis într-o viziune de iad. Tot Stefan este cel care a făcut designul site-ului www.dasich.de, şi care, pe lângă programare, mărturiseşte că are ca hobby şi tratarea în Photoshop a pozelor formaţiei.

Muzica Das Ich nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar albumele lor surprind de fiecare dată: ‘Satanische Verse’ (1990), ‘Die Propheten’ (1991), ‘Staub’ (1994), ‘Feuer’ (1995), ‘Das Innere Ich’ (1996), ‘Egodram’ (1997), ‘Morgue’ (1998), ‘Re-Kapitulation’ (1999), ‘Re-Laborat’ (2000), ‘Anti-Christ’ (2002), ‘LAVA: glut’ (2004), ‘LAVA: asche’ (2005), ‘Cabaret’ (2006), ‘Alter Ego’ (2007), ‘Addendum’ (2007) şi ‘Kannibale’ (2008). Evident că apariţiile live Das Ich sunt explozii de energie, empatie şi efervescenţă.

sursa: Viva Music

Bio ISC

In Strict Confidence (ISC) este un proiect gigantic: dacă astăzi vorbim de un cvartet format din Dennis Ostermann (compozitor), Jorg Schelte (programator), Steve (ritmicitate, programare şi tobe) şi Antje Schultz (voce şi versuri), nu trebuie să uităm că în spatele lor se află o echipă de 11 persoane şi că au avut de-a lungul istoriei lor nu mai puţin de 18 colaboratori şi invitaţi. Un fel de stele ale muzicii industriale gotice, ISC au ştiut în cei 12 ani de carieră să evolueze de la un stil pur electro la unul industrial gotic, realizând ceea ce criticii aveau să numească mai târziu ‘un amestec dansabil de duritate industrială şi percolări secvenţiale superbe’.

De la primul album, ‘Cryogenix’ din 1996 şi până în prezent, ISC au reuşit să îşi definească o identitate aparte, modelată de gândirea progresivă a lui Dennis Ostermann şi de sensibilitatea vocii lui Antje Schultz. La începutul anilor 2000, după succese mai mici sau mai mari cu albumele ‘Cryogenix’ şi ‘Face the Fear’, ISC reuşeşte performanţa de a fi numărul #1 în topurile germane cu albumul ‘Love Kills!’, fapt care îi aduce în atenţia scenei muzicale din State, unde lansează albumul ‘Mistrust the Angels’ în 2002, în condiţiile în care puţine au fost formaţiile europene – şi cu atât mai puţin nemţeşti – care au reuşit să se lanseze pe teritoriul american.

Începând cu acest album, ISC au lucrat şi la un univers propriu, un spaţiu futurist al distrugerii şi violenţei, în care oscilează între voci agresive masculine şi voci suave feminine, acompaniate de o instrumentaţie puternică şi înscenări dramatice, rupte din ritualuri religioase, scenarii s.f. şi ideea unei lumi urbane post-nucleare. Aceste imagini au fost consacrate prin ‘Mistrust the Angels’ şi apoi detaliate prin mult mai complexele albume ‘Holy’ din 2004 şi ‘Exile Paradise’ din 2006.

În ciuda imaginilor şi versurilor violente, membrii formaţiei au o viziune optimistă, în care arta trebuie să fie lumina călăuzitoare, şi, după cum remarca Antje Schultz într-un interviu pentru site-ul www.cyber-angels.nl, ‘să nu înceteze niciodată cruciada fericirii’. În acelaşi timp, Dennis Ostermann răspundea unui interviu pentru www.exquisitedeath.com spunând că ‘trăim într-o lume în care industrializarea câştigă teren, lumea este din ce în ce mai puţin receptivă la artă, şi productivitatea este favorizată chiar şi în detrimentul muzicii’, angoasă care probabil nu poate fi izolată de muzica ISC.

Balanţa perfectă între agresivitate şi armonie pe care o creează cei de la ISC nu a rămas neobservată nici pentru colegii lor muzicieni. Antje Schultz colaborează deseori cu proiectul muzical Chandeen, iar Dennis Ostermann la un collective numit Controlled Fusion. În 2005, celebrii Melotron au lucrat cu ISC un cover la melodia A-ha ‘The Sun Always Shines on TV’, iar Blutengel au remixat muzica ISC pentru compilaţia acestora din 2005 ‘Where the Sun and the Moon Unite’.

sursa Viva Music

Leave a Comment

Previous post:

Next post: